artificiu de creaţie
stea de măr
artificiu de relaţie.
tras de păr

hai să invocăm subprogramul,să te aducem înapoi.şi aşa am găsit trebuinţă orelor inutile de spiritism,sau informatică predată execrabil.

3 Volţi şi 8 Amperi

Ciob de pahar,
Dus de val
În adâncul mării,
La graniţa tăcerii,
Ai ajuns la mal
Plin de var
Ai tăiat,
Ai respirat,
Ai vrut să spargi,
Ai distrus clipe vagi,
Şi nu ai reuşit
Pentru că nu ai fost iubit
Şi-acum,atunci or niciodată
Vei mai tăia şi altădată.

funcţii,motive,şi baloane de săpun.

mi-ar plăcea să le mulţumesc antibioticelor cu gust de acetonă tipărită pentru eventuala protecţie în urma unei crize inutile şi a unei ipocrizii fără de limite.
şi mi-ar plăcea să le mulţumesc nemţilor,japonezilor şi în special angajiţilor de la metrou care au fost de servici în timpul evenimentelor cu gaz sarin de la Tokio,pentru că nu,nu purtau măşti pe faţă.
şi mi-ar plăcea să am şi eu o bulă mare de aer sau un balon precum cel pe care îl avea Jordan în sexul cireşilor şi să mă apere de ipocrizie excesivă şi de vulgaritate.Şi nu m-ar deranja dacă nu ar avea un sistem anti protecţie gripă stupidă.
şi dacă va fi stres,să fie stres,nu moleşală.
şi mi-ar plăcea să îi mulţumesc Rodicăi Frenţiu,care a scris o carte superbă,despre opera unui om abracadabrant de banal.
până la inventarea balonului meu dorit,o să îmi fac un balon de cuvinte care ripostează.
şi norilor mei care nu vor muri niciodată,dar nici nu vor avea viaţă.
sau,o să mă mulţumesc cu o scorbură de copac,în care există ceai de iasomnie.
sau poate nu.
f(x)=ipocrizie+frică*i*numărul de frunze uscate arse;
e bijectivă.aflaţi-i inversa.

Oglindirea sticlei în paşi de dans

Farfuria dârdâie de frig,ştii că îi clănţăne dinţii.dar nu o acoperi cu nimic,o laşi să dârdâie de frig în timp ce tu eşti acoperit cu cojoace.Şi acoperit fiind,tot îţi îngheaţă sângele.Şi te întrebi de ce?Pentru că ai sânge rău,pentru că nu meriţi,pentru că un suflet din sticlă a degerat.Şi atunci când o vei spăla se va sparge.Meriţi asta,meriţi asta.Pentru că ai fost rău.Răul primeşte rău atunci cand dă rău.Răul nu este rău.E doar un cuvânt.Care nu zboară,cu sens figurat.

Şi farfuria dârdâie în continuare.Acum dârdâie şi paharul.Au început să danseze.Sunt un cuplu perfect asortat care dansează.Nimic nu îi poate opri.Dar ei dansează şi se îndreaptă spre cojoacele tale.Le vor tăia după ce se vor iubi şi te vor lăsa să mori de frig.Asta meriţi.Şi apoi vei degera şi nu te va salva decât binele.Sau răul te va omorî.Cioburile lăsate de bucăţile de sticlă cândva folositoare te vor tăia şi îţi vor lăsa urme.urme.Fiecare ciob îţi va provoca o rană de 7 centimetri.Îţi imaginezi că vei muri,dar nu vei muri.Sângele va rămâne,se va încălzi,iar tu vei deveni bun atunci când cioburile îţi vor oglindi chipul şi te vei privi.Cioburile vor deveni farfurie şi pahar,iar tu nu vei avea urme.Pentru că vei deveni bun.Un bine cauzat de rău.Răul nu este rău.E doar un cuvânt,cuvânt de care ai prea multă nevoie şi care nu zboară,pentru că trebuie să te ajute.Cuvânt cu sens propriu.

motivul a devenit pământ
consecinţele istorie
motivul a fost luat de vânt
consecinţele de glorie

Brunch

you can go and hold the sea
you can come and drink your tea.
you can stay and eat your pie
you can even swim or die.

Blestemul cuvintelor de apă.

Atunci când entuziasmul învinge moleşeala,se naşte nesiguranţa iluzionistă. Nesiguranţa iluzionistă, adeptă prin sânge şi definiţie a tatălui său, entuziasmul este fericită, ca orice fată care îşi admiră şi urmează tatăl. În această familie perfectă, alcătuită doar din tată şi copil, intervine mama,cea plictisită,tristă,obosită numită moleşeala. Moleşeala ceartă,înseminţează nesiguranţă,tristeţe în sufletul copilei,ură,incertitudine,şi copila,copila nu doreşte,vrea doar să uite,vrea doar entuziasm şi fericire,dar nu îl mai are.Dacă stă doar cu tatăl ei,nimic,nimic nu mai e la fel,leşină,urlă,ţipă,plânge,vrea iubire,vrea siguranţă şi fericire.Îşi iubeşte părinţii,dar niciodată nu a ştiut că e vina lor,e doar vina lor pentru cine sunt,vina lor resimţită asupra ei. Dar nimeni nu îşi poate condamna părinţii pentru defecte, şi sinele pentru calităţi.

pro-poziţie

-subiect,subiect,subiect!Vin-o înapoi,nu înţelegi că fără tine predicatul cade?Sunteţi nişte cuvinte proaste.Eu nu zbor în balon ca să vă aduc pe voi înapoi.Voi trebuie să staţi nemişcate,sau să zburaţi către nori,nu puteţi să dansaţi şi să plângeţi.M-aţi făcut şi pe mine să plâng.Cuvinte toante,animăluţe de pluş!

asta urla fetiţa din balon,în timp ce se îndrepta către nori,pe post de gardianul cuvintelor.

-De ce m-am oferit eu să vă păzesc?Pentru că îmi sunteţi jucării.Dar de ce trebuie să fiţi cuvinte?Puteţi să plecaţi oricând.Nu vreau să vă fiu gardian,vreau să fiu copil,nu vreau să ajung să dorm pe nori,vreau înapoi în patul meu lipit de pământ.Vreau înapoi!De ce nu fug?.Pentru că nu pot.pentru că mi-au dat aripi şi pentru că zbor.Dacă m-aş elibera de voi,aş reuşi să mă întorc,dar cum?

-dă-ne drumul,dă-ne drumul.Lasă-ne să dansăm,o să venim şi noi.o să ne căţărăm pe nori şi o să îţi dăruim multe flori!

-nu ştiu să vă dau drumul,dar dacă aş dansa cu voi,aş putea.Dansăm,plecaţi,mă întorc.Târg?

-sigur,Târg,urlau cuvintele în cor.Întodeauna ne-a plăcut la târg,şi întodeauna am detestat cum ne foloseau oamenii aceia necivilizaţi.

-ştiu,ştiu,mie îmi plăceau acadelele.şi vă ignoram.

şi au început să danseze.şi se simţeau bine,şi norii erau supăraţi,şi au devenit negri,dar zâmbetul fetiţei i-a făcut albi,şi au început să danseze.

pe măsură ce dansau,fetiţa cobora şi aripile ei deveneau pământ.

fetiţa s-a întors,norii au dispărut,cuvintele nu s-au dus niciodată în cer,întodeauna continuau să zboare.

Şi de atunci,norii au rămas albi,cuvintele au tot fost văzute zburând prin oraş sub formă de porumbei,şi oamenii au început să vorbească frumos.

Total împotriva lor.